Lumina calda de toamna pe Muntele Rosu

Updated: Nov 15, 2020

Stiti care e culmea entuziasmului de fotograf? Cand pleci in tura foto organizata si o iei inainte cu o ora ca sa poti sa te opresti si pe drum tot pentru poze.

Am plecat sambata dimineata spre cabana Muntele Rosu unde aveam sa ne intalnim cativa fotografi si sa facem, distantati regulamentar, o drumetie pe munte.

Pornesc voioasa pe drumul spre Cheia si fac un prim popas in padurea de mesteceni de la Maneciu-Prahova. Stiu locul acesta si opresc de fiecare data cand trec pe aici. Mestecenii au un efect magic asupra mea. Am citit ca se pot face si drumetii prin padurile acestea de mesteceni dar am reusit doar opriri scurte pana acum.

Toamna a fost intarziata anul acesta iar mestecenii sunt acum, in noiembrie, in plina culoare galbena. Abia astept sa ii vad si pe zapada.

Din Maneciu nu mai e mult pana la cabana muntele rosu. Dupa Cheia se face un drum asfaltat la dreapta, urcand prin padurea rosiatica, presarata cu galben-auriu. La un moment dat padurea apare dezgolita aproape complet si doar pe jos, covorul rosu de frunze spune ca a trecut pe acolo toamna.



Lasam masinile in parcarea de la Cabana Muntele Rosu si incepem urcusul destul de abrupt la inceput. Orice tura foto pe munte presupune si efort, nu doar placerea de a fotografia. Efortul este bineinteles unul benefic si facut cu gandul la ce va urma frumos mai sus pe munte.

Avem noroc de o vreme frumoasa, cu soare puternic si ne lipseste putin spectacolul unor nori. Dar fotograful bun face treaba cu ce gaseste.

Dupa urcus apar si peisajele.

Muntii Ciucas sunt o splendoare din orice parte ar fi priviti. Mergem spre La Rascruce, pe traseul pe care in primavara ne propunem sa ne intoarcem sa pozam rhododendronii. Caci de la ei se trage denumirea de Muntele Rosu.

Facem multe, dar multe popasuri pentru fotografii. O ceata fotogenica s-a asezat intre munti, iarba uscata a devenit aurie in lumina soarelui de noiembrie iar noi nici nu banuim inca ce ne asteapta la coborare, dupa asa zi fabuloasa.

Am inceput devreme drumul de coborare spre Cabana Muntele Rosu, ziua fiind scurta, dar mai ales pentru ca stiam ca ne vom opri pentru multe fotografii.

Apusul se anunta treptat, in atatea etape si atatea nuante incat din poze ai impresia ca ai fotografiat 10 apusuri, nu pe acelasi.

Inevitabilul se produce si terminam coborarea pe intuneric dupa ce va fi disparut orice urma de culoare care sa tenteze fotograful.




133 views0 comments

Recent Posts

See All